Reseña del libro "O Lume de Poezie: Versuri"
A WORLD OF POETRY. Poems This book is in Romanian. It is Adrian Vizireanu's first selection of poems. Adrian Vizireanu has a distinguished voice among the new Romanian poets. Volumul de versuri O lume de poezie de Adrian Vizireanu ne prezintă un poet al dorului, al ataşamentului faţă de valorile tradiţionale exprimat cu mijloace moderne, tulburătoare. Iată câteva dintre poemele din volum: Blidaru Urcând pe scări de frunze, parfumul de salcâm se zbenguie prin trunchiuri pestriţe de fag, jucându-se de-a ascunselea pe cărările aerului, cu mirosul jilav din gămăliile de muşchi. Spre amiaz îşi umbreşte oboseala hârjoanei, sub pălării de ciuperci, învelindu-se cu amintiri. Urc gâfâind prin pâlcuri de melancolie, pitulate după alb de mesteceni. Urc coborând prin timp spre un cer de demult. Inima mi-o simt fugind înainte, hoinărind printre sânzienele prinse în hore de zâne. Tremurând, perdeaua de frunze se dă feciorelnic de-o parte, deschizând pleoapa pădurii spre pisc. Acolo, văd cum timpul se caţără pe ziduri de granit, aruncându-mi-se de gât într-o îmbrăţişare cu urlet de lup. Îmi aşez fruntea pe piatra străbunilor mei, simţind cum lichenii mileniilor îmi inundă tâmplele. Se nasc în mine bărbaţi cu părul cărunt, iar suliţe cu vârf de plug mă străpung, devenind mesager între lumi. Deodată, mă agăţ de gigantice glezne pline de rouă. Eşti tu, Zamolxe? Adevărul? Adevărul perindă prin noi dinainte de timp, de lumi, de cuvânt. Privind spre ţărmuri, prin stele agăţate în candelabre de galaxii, de mână cu iubirea, întâiul cuvânt, înlănţuie totul contopit în "a fi." Stă ascuns în abisul mării de suflet, aşteptând să laşi pleoapa inimii deschisă pentru clipa în care, ţi se va arăta în rochie de mireasă. Adevărul e o sămânţă care încolţeşte în noi, doar udată cu puritatea din lacrima dragostei. Din pământul incertitudinii, copacul adevărului se ridică, adăpând la umbra lui doar pe cei însetaţi de axiomele lumii. Adevărul e muzica ce roteşte în transă cu sfere dervişe din haos, din rotire luând trup, forme şi fapte, hrănite din inocenţa copilăriei, şi dragostea tinereţii. Adevărul nu a fost şi nu va fi, ci doar este, aşteptând timid, în etern, să-l curtezi cerându-i mâna, pentru ca în noaptea nunţii să-ţi destăinuie în sărut lumea. Argus Simt diafragme crescându-mi pe trup, le ating şi în vârful degetelor mi se nasc pleoape. Rănit de lumina din jur, sufletul şi-a hotărât metamorfoza. Mutând vibraţia cuantei din lumi în vise, mă transform, dorm, şi mă nasc Argus. E singurul drum prin care sfinţenia luminii îmi poate străpunge trupul fără să doară, e singurul drum prin care, fără să am ochii închişi, pot vedea Liniştea.
